Săptămâna Studenților Brașoveni - Istoric

Anul 2005 a reprezentat momentul de debut al Festivalului „Săptămâna Studenților Brașoveni”, un proiect realizat de studenți, pentru studenți, un proiect care avea să devină, câțiva ani mai târziu, un brand.

După cinci ani de pauză, în 2011 „Săptămâna Studenților Brașoveni” revine în forță. Dacă la prima ediție, festivalul a numărat peste 300 de studenți participanți, la a doua ediție numărul acestora a crescut până la 10000.

De la an la an, tot mai multi studenți au dat curs invitației de a participa la singurul festival de acest gen din Brașov. „Săptămâna Studenților Brașoveni”, aflată deja la a treia ediție, a crescut la 15000 de participanți.

Cea de-a patra ediție a festivalului și-a păstrat fideli toți participanții, iar pe lângă asta, numărul de voluntari s-a ridicat la 40. Studenții au început să se familiarizeze tot mai mult cu săptămâna ce le-a fost dedicată, fiind dornici de a se alătura echipei de organizare.

Ediția a V-a a Săptămânii Studenților Brașoveni a fost una plină de culoare, armonie, prietenie, dar și educație non-formală de calitate. Ne-am păstrat și în acest an sloganul ”A noastră e mai mare decât una obișnuită!”  ridicând ștacheta față de anii precedenți prin numărul mare de participanți și prin pluralitatea de activități derulate în mod original.

Din punct de vedere matematic 6 este un număr perfect, calitate pe care o atribuim și noi celei de-a VI-a ediție a ”Săptămânii Studenților Brașoveni”. Distracția, socializarea și spiritul de echipă au fost cuvintele cheie prin care putem descrie activitățile de anul acesta.